Ripped from the human form

sfasie-mi carnea, rupe-mi sufletul-ntr-o mie de bucati, scoate-mi ochii si dezbraca-ma de pacate. ca un animal zaci pe pamantul umed asteptand sa inchizi ochii pentru ultima data; atunci nasc mainile din pamant, mainile ce te apuca si te strang din toate incheieturile, mainile ce iti fac tot ce vroiai sa-mi faci mie. na? cum e senzatia sa nu mai ai carne pe oase, cum e sa iti curga sange in loc de lacrimi si cum e sa iti pierzi ultima cheie spre rai? asta daca crezi in mizerii de genul. personal te vad in iad inconjurat de mici demoni care te impung si iti ard pielea cu ceara incinsa. lasa-ma sa visezi la modalitatile in care poti fi torturat, lasa-ma sa ma gandesc ca eu sunt responsabila pentru tot ce patesti, mizerie cu creier nefolosit ce esti.

Pages Within

Ma gandesc la timpurile ce vor veni, in care oamenii se vor lupta si vor ucide pentru credinta - irealitate, asa cum azi si inca multa vreme de aici inainte, lupta pentru nimicuri. Ma gandesc la acele vremuri cand truda va fi uitata si cartile isi vor ocupa locul lor adevarat in viata, sau cand poate nu vor mai fi carti ci doar o unica mareata carte - o Biblie.

Pentru mine, carte este omul si cartea mea este omul care sunt, omul confuz, neatent, nesabuit, mincinos, dar stiind sa rosteasca, diabolic, adevarul. Ma gandesc la acel viitor nu ma va uita. Atunci povestea mea va deveni importanta, iar cicatricea pe care o las pe fata lumii va capata sens. Nu pot uita ca eu fac istorie, o istorie care, aidoma cancerului, va inghiti-o pe cealalta, istoria lipsita de semnificatie.

Nu ma consider o carte, o dovada, un document, ci o istorie a timpului nostru - o istorie a intregului timp.

Si astfel voi scrie aceasta carte, infrigurata, cu un presentiment al sfarsitului - fie ca el va fi maine sau peste trei sute de ani. Si tot astfel se intampla ca gandurile mele tasnesc din toate partile, iar eu sunt obligata sa reaprind mereu flacara, nu numai cu indrazneala ci si cu disperare pentru ca nu pot avea incredere ca o sa spuna cineva aceste lucruri in numele meu. Balbaiala si sovaiala mea, cautarea oricarui mijloc sau a tuturor mijloacelor de expresie, sunt un fel de gangaveala divina.

Sunt orbita de glorioasa prabusire a lumii.

Calling from a different world

No escaping...
not for free I fall down...hit the ground
Make a heavy sound
Every time you seem to come around.

Calc pe nisipul umed lasand pasi vizibili in urma, marea ii sterge, marea mereu sterge tot ce am lasat pierdut in timp si spatiu. Mi-e frica de ce urmeaza!

Ridic firele de nisip, le plimb fara sa aiba vreo directie; ele se lasa purtate, la fel cum oamenii sunt purtati de soarta. Soapte prelungi se ridicau in noapte, suieratul vantului e ingrozitor, ca si cand ar prevesti ceva.

Marea ma indeparteaza de lumea reala, ma atrage in lumea ei, ma ademeneste cu misterul ei; simt ca-mi poarta destinul pe valuri, dar ma instraineaza intr-o lume rece si albastra.

Viata intre vis si realitate, asta era totul in fond, nimic nu era altfel - nimic original - totul e plagiat din alta lume, ireal, imaginar..si totusi e aici intre oameni.

Muzica rasuna in fundal, trupu-mi devine din ce in ce mai usor, aproape ca nu-l mai simt. Ochii sunt inchisi, buzule intredeschise. Briza, ah, ce placuta e. Si totusi, de ce am lacrimi prelinse pe obraji?

Nu, nu vreau sa mai plec de aici. Stau cu picioarele-n apa rece si nu pot sa ma misc. Vreau sa merg inainte, catre abis, catre negrul adancimilor, catre recele etern. Tu sa-mi fii aerul care m-ar tine in viata, tu sa-mi fii perna pe care dorm, tu sa-mi dai hrana de care am nevoie.

Mi-e frica de moarte ! Sunt muritoare si asta imi taie respiratia si nu ma lasa sa fac nimic. Ma simt atat de mica intr-o lume ce sta in loc.

Vreau valuri, sunt incojurata de apa si nimic mai mult. Imi doresc sa raman aici pana cand soarele apune pentru ultima data, sa ma invelesc cu tine inainte de ultima noapte cu cerul instelat.

Endless

Ma arunc intr-un ocean. Privesc catre lumina suprafetei, privesc catre ea si cum totul se intuneca din ce in ce mai mult. Simt cum pielea se farama, muschii se rup, iar oasele-mi crapa.

N-am niciun adevar de rostit, nicio intelepciune de impartasit. In curand nu voi mai avea nevoie nici macar de un nume.

Lumea realului si a falsului se afla undeva in urma noastra.

Tangibilul s-a transformat in impalpabil. Ai in fata ceva intangibil, rod al hazardului, si stai treaza toata noaptea gandindu-te la vremurile ce vor veni, stiind ca nu vei apuca sa gusti din ele.

Ai un minus, mic muritor de rand. Tot ce este viu si demn de interes este notat cu un minus. In clipa cand gasesti echivalentul plus, constati ca in mana ai doar nimicul. Ai acel ceva momentan, imaginar, numit "echilibru". Acesta nu e niciodata, e un fals, ca si cum ai opri ceasul sau ai cere un armistitiu.

Trecem fara sa stim de la o scena la alta, de la o varsta la alta, de la o viata la alta. Dintr-o data, in timp ce te plimbi pe strada , in realitate sau in vis, intelegi intaia oara ca anii au zburat, ca toate acestea au trecut pentru totdeauna si ca vor trai doar in amintire; apoi memoria se rasuceste inspre interior cu o ciudata, fascinanta sclipire, si reiei mereu aceste scene, sceste incidente, in vis sau in reverie.

Visand la un loc mai bun inchid ochii, totul are o limita, fantezia mea din nou incepe sa se joace cu ochii mei. Inchin un pahan plin pe jumatate cu vodka pentru moarte, pentru viata, pentru cei blocati intre 2 lumi.

Fumul de tigara se inalta la cer si clipele ce s-au scurs impreuna cu el.

Mor de cand m-am nascut, mor chiar si cand nu fac nimic, mor si mi-e ciuda ca nu apuc sa-mi ating scopul.

Plasma visului este chinul despartirii. Visul supravietuieste trupului dupa ce acesta a fost ingropat.

Since I was born I started to decay.
Now nothing ever ever goes my way

Drawings

delia a vrut sa-i desenez ceva din loveless.

duda a vrut sa-i desenez ceva din elfen lied.

adela m-a rugat sa-i desenez ceva din yugioh.

(probabil voi sterge postul asta ca nu prea-i vad rostul)

Inner Demon

Stateam pe un scaun si priveam tabloul de pe perete. Acum, pana nu voi uita poza, sincera sa fiu mi se pare dezgustatoare. Cine ar putea sa puna asa ceva pe perete?...In fine, nu asta era ideea.

Incercam sa-mi indrept privirea catre el. Sedea aplecat mult in fata pe un scaunel de panza, autocontrolul de Sfinx ii disparuse complet, stia totul, clipele-i sunt numarate si fata ii lucra peste norma ca sa compenseze toate expresiile pe care nu le folosise atatia ani de zile. Vedea abatandu-se asupra lui ceea ce facuse el atatia ani cu atat de multe victime si pintenii groazei strapungeau adanc, scormonind pana in ungherele cele mai ascunse ale mintii lui. Nu era inca cuprins de panica, nu-si pierduse complet cumpatul, dar capacitatea de a rationa, de a gandi, ii disparuse definitiv. Singurul lucru la care se mai putea gandi era cel la care se gandea intotdeauna in situatii periculoase - anume, sa utilizeze ucigasul pistolet negru. Il scoase si-l indrepta asupra mea, dar stiam ca asta nu insemna nimic - era o simpla miscare reflexa si nu avea intentia sa-l foloseasca. Pentru prima data era confruntat cu o problema care nu putea fi rezolvata cu o apasare de tragaci.

Mori de frica asa e?

Si vorbitul era un efort. Se uita doar la mine, si toti demonii intunericului se adunasera in fundul ochilor acelora negri. Pentru a doua oara in patruzeci si opt de ore si, de data asta, in pofida umiditatii, a aerului viciat si imputit din acea cabina, puteam sa jur ca mirosea a pamant jilav, proaspat sapat. Mirosul care vine de la un mormant proaspat sapat.

Marele pistolar! Ucigasul. Te gandesti la toti oamnii care au tremurat, la cei care inca mai tremura numai la auzul numelui tau? N-ai dori sa te poata vedea acum. Nu ti-ar place sa te vada tremurand. Tremuri, nu-i asa? Esti inspaimantat cum n-ai mai fost de cand esti.

Continua sa nu scoata nicio vorba. Demonii erau tot acolo in ochii lui, dar nu ma mai urmareau pe mine, se napustisera asupra propriului sau eu, scormoneau adanc in colturile intunecate ale mintii lui, jocul expresiei de pe fata lui schimonorosita dovedea clar ca-l trageau in toate partile, dar directia dominanta era abisul negru al prabusirii totale, spre care il impingea acea spaima coplesitoare care poart mantia dementiei.

Ntz, ntz. Iti place? Simti cum incep sa te doara gatul, plamanii? Eu simt. Si pot sa vad cum incepe sa ti se albastreasca fata. Nu prea mult, numai un inceput, sub ochi. Ochii si nasul - acolo apar primele simptome. O oglinda! Nu vrei sa te uiti in ea? Nu vrei sa vezi...?

S-a uitat la mine cu o privire sasie de om care pierduse aproape complet contactul cu realitatea si s-a impiedicat de mai multe ori pana cand a nimerit sa-si puna la loc in hamul de sub brat pistolul mititel si negru. Loviturile pe care le luase in case incepusera sa-si faca efectul - era intr-o stare si mai rea decat a mea. A inceput sa se clatine cu scaunul si, dintr-o data, s-a pravalit cazand in maini si genunchi si miscandu-si capul dintr-o parte in alta, de parca ar fi vrut sa scuture o ceata.

M-am aplecat peste el, eu insami pe jumatate inconstienta, am apucat maneta aparatului de eliminare a dioxidului de carbon si am dat-o de la minumum la maximum. Trebuia sa treaca doua-trei minute ca sa se inregistreze o cat de mica imbunatatire si aproape 10 minute inainte ca atmosfera din incapere sa revina oarecum la normal. In acel moment insa, pentru mine, toate acestea nu mai aveau nicio importanta. M-am aplecat spre el.

Mori! Ce simti cand mori? Spune-mi, te rog, ce simti? Ce simti cand esti ingropat intr-u n cavou de o suta cincizeci de metri in adancul marii? Ce simti cand stii ca n-ai sa mai respiri niciodata aerul acela minunat, curat, proaspat al lumii de deasupra? Ce simti cand stii ca n-ai sa mai vezi niciodata soarele? Ce simti cand mori? Spune-mi! Ai vrea sa ramai in viata.

Acum...abia se mai putea tine in pozitia aceea, in patru labe, capul i se legana moale intr-o parte si in altam cu ochii inchisi.

Nu te simt. Ti-e frig.

Leapsa [daca as fi fost...]

Dacă eram o lună, aş fi fost – martie

Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost – joi

Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost - noaptea

Dacă eram un animal, aş fi fost – leopard

Dacă eram o direcţie, aş fi fost – est

Dacă eram o virtute, aş fi fost – perfectiunea *laughs*

Dacă eram o personalitate istorica, as fi fost – jeanne d'arc sau nefertiti

Daca eram o planetă, aş fi fost - neptun

Dacă eram un lichid, aş fi fost – whiskey

Dacă eram o piatra, aş fi fost – ametist

Dacă eram o pasăre, aş fi fost – vultur

Dacă eram o plantă, aş fi fost - iris

Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost – vreme insorita

Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost – pian sau chitara electrica

Dacă eram un sunet, aş fi fost – sunetul ploii

Dacă eram un element, aş fi fost – apa

Dacă eram un cântec, aş fi fost – placebo - every me and every you

Dacă eram un film, aş fi fost – The Butterfly Effect 1.

Dacă eram un serial, aş fi fost – wildfire

Dacă eram o carte, aş fi fost – unsprezece minute, paulo coelho

Dacă eram un personaj de ficţiune, as fi fost – sarah connor [nu cantareata, retardatilor!]

Dacă eram un fel de mancare, aş fi fost – salata de fructe

Dacă eram un gust, aş fi fost – dulce acrisor

Dacă eram o aromă, aş fi fost – de vanilie

Dacă eram o culoare, aş fi fost - albastru

Dacă eram un material, aş fi fost – matase

Dacă eram un cuvânt, aş fi fost – destin

Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost – ochii

Dacă eram o expresie a feţei, aş fi fost – zambetul

Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost – matematica

Dacă eram un personaj din desene animate, aş fi fost - belle (the beauty and the beast)

Dacă eram o formă, aş fi fost – hexagon

Dacă eram un număr, aş fi fost – 14

Dacă eram o maşină, aş fi fost – ferrari

Dacă eram o haină, aş fi fost – un corset negru cu dantela rosie


leapsa mai departe: Laury, Claire, Lexy, Darius si Marina.

Fullmoon

Ce triste sunt noptile reci si indiferente; cand luna doar straluceste cu razele ei sinistre...false...imprumutate.
Pe masura ce intunericul creste ea pare sa orbeasca.

E ca si cum s-ar ineca si intreg trecutul revine deodata la suprafata. Nu numai trecutul ei, ci trectul intregii spete umane, trecut prin care umbla calare ca pe o broasca testoasa.

Calatoreste in pas de melc; ajunge la hotarele orbitei, apoi cu o curioasa leganare labartata, se intoarce sovaitoare, dar grabindu-se, prin toate casele goale ale zodiacului. Vede straniile fantasme ale lumii animale, pierdutele rase care au urcat cat mai sus doar ca sa se prabuseasca de acolo in fundul oceanului.

Mai ales gingasa pasare cu pene in flacari. Pasarea rosie gonind ca o sageata, mereu spre nord. Batand din aripi deasupra cadavrelor, in urma ei cu un card de viermi-ingeri, un roi orbitor ce ascunde lumina soarelui. Incet...ca niste valuri date la o parte, intunericul se ridica si se distinge silueta unui barbat stand in picioare langa usa...capul dat pe spate si vocea obositoare, monotona, intonand litania mortilor.

Deodata incepe sa paseasca spre ea cu pasi inceti. Privirile lor se intersecteaza... sunt la o rasuflare distanta. Mainile lui danseaza pe trupul ei tremurand. Lipind-o de perete ii lasa o sarutare pe gat, tanjind spre mai mult.

Miscarile lui se supun unui ritm smucit, automat, exasperant pentru cea care-l priveste. Se comporta ca un animal in laborator caruia i s-a extras o parte din creier. De fiecare data cand era in prezenta ei, doar prin cateva atingeri, bolboroseste ceva neauzit...si arata prin fapte.

Ea...doar ce isi incolaceste bratele in jurul gatului lui. Fata are un capsor lanos, niste ochi a caror privire e sincera, canina. Ca reprezentarea data diavolului ca pe vremea cand timpul nu avea limite. Bratele si picioarele ei sunt rasucite, pare a fi un sarpe sinuos si alunecos, gatuit de o masca.

Si...ah...am mai spus ca e noapte...iar jarteaua ei neagra cu dantela rosie parca ar curge de pe piciorul ei suplu... curge ca un fard intins de ploaie intr-o noapte bocitoare de toamna.

Leapsa.

1) Luaţi cartea cea mai la indemână, deschideţi la pagina 18 si scrieţi aici al 4-lea rand – "O coplesise epuizarea. Isi ridica picioarele pe canapea si inchise ochii cu speranta desarta ca o sa adoarma.(...)" ("Protectorul" - John Saul).

2) Fara sa verificati, cat e ora? – 11:15?

3) Verificati – 11:27

4) Cum sunteti imbracat? – pijama aka tricou si pantaloni scurti.

5) Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati? – blogul dudei.

6) Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului? – Damien Rice - 9 crimes

7) Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva? – ieri, mers pe motoare, apoi stat pe balcon privind casa vecinilor.

8) Aţi visat ieri noapte? – mhm

9) Cand ati ras ultima data? – ieri (claire said jokes)

10) Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti? – un tablou cu un peisaj desertic.

11) Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara? – un ferrari rosu

12) Care este ultimul film pe care l-ati vazut? – Australia

13) Ati vazut ceva neobisnuit astazi? – like what...? nu.

14) Ce parere aveti despre acest chestionar? – pierdere de timp.

15) Spuneti-ne ceva ce nu stim inca – ca am un frate vitreg.

16) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita? –Scarlett, Anette, Aravis.

17) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de un baiat? – Christian, Alexandre, Michael.

18) V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate? – Zurich, Viena sau Suttgart.

19) Ce ati dori ca D-zeu sa va spuna cand intrati pe Portile Raiului? – "There's no heaven, there's no hell, close your eyes and wake up, you're dreaming again."

20) Daca ati putea schimba ceva in lume in afara de politica, ce ati schimba? – sa aiba oamenii bun simt.

21) Va place sa dansati? – mhm

22) George Bush? – muie lui.

23) Care a fost ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor? – Wildifre, season 2, episode..aaa...4 sau 5.

24) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar? – Claire, Darius, Lexy si atat.

Last GoodBye

Fantezie, vis, realitate sau chiar eram in multimea din care nu vroiam sa fac parte. Multimea care era prezenta sa-si ia ramas bun. Multimea care era acolo fara niciun scop ascuns, eu am un scop sau poate ca mintea imi joaca tot felul de jocuri, imi creezi niste iluzii cu care sa adorm noaptea si cu care sa ma trezesc dimineata.

As vrea sa pictez momentul, sa-l am mereu. Sa-l pun pe perete, sa fie deasupra patului, sa-l privesc in fiecare zi.
Imi scot blocul, un creion si incep.

Apas si fac prima linie, cu asta-n minte as vrea sa continui, dar se ivesc obstacole, noi dificultati.

Hmm...probabil ca daca te bazezi doar pe memorie, forma lucrurilor te poate induce in eroare. Imi amintesc vag totul, chiar daca sunt acolo, orice clipa ce tocmai a trecut e considerata scursa. Pare un lucru atat de delicat ceea ce incerc sa fac. Nu iese nimic asa cum mi-am imaginat, ma gandesc sa sterg totul ca apoi sa reincep. Detest asta. Mai degraba as transforma totul intr-un foc aprins, trupurile sa fie niste viermi topiti.

Imi vin noi idei.

E fantastic - gasesc zei si zeite, rauri, diavoli, lilieci, masini de cusut, vase cu flori, poduri, incuietori si chei, epileptici, sicrie, sechele - dar nicio blestemata de premiere!

Offf, nu e suficient. Arta omeneasca este strans legata de ce vreau sa fac acum. Nu este destul sa sugerezi ca simbolistii si imagistii sunt, sau au fost, putin destraques. Vreau sa aflu, dintr-un studiu asupra nebuniei, ce s-a intamplat cu premierea?

Ajung din nou in multime si imi amintesc doar...a trecut pe langa mine, ati trecut si m-ati salutat pentru ultima data. Privesc robele negre cum dispar in vazduh, privesc robele negre si-mi amintesc cum era cu 3 ani in urma cand eram aproape la acelasi nivel.

Mi-e ciuda.

Closer

Am deschis cartea pe care mi-ai trimis-o de ziua noastra, macar sa-ti simt prezenta in spatele unor pagini albe si pline de stersaturi.

De sambata dimineata pana luni dupa-masa parea a fi un rastimp fara sfarsit, si lucrurile isi pierdeau conturul, topindu-se unele in altele.

De la bun inceput stiu ca simteai asta, simteai stele de razboi ancorand in rada cea mare. Eram cu sufletul la gura. Inchideam ochii iar in urmatoare clipa puteam sa vad puntile frecate si tunurile curatate; iar greutatea acelor uriasi monstrii marini odihnindu-se pe suprafata murdara a radei imi dadea o senzatie de voluptate.

Incepusem deja sa visez la evadare, la plecarea spre locuri indepartate...dar, am o retinere, n-am putut sa ajung pe celalalt mal al fluviului, spre nord. Tot ce se petrecea acolo pentru mine era curata nebunie: podeaua presarata cu nisip, tablourile inghetate in care zapada nu avea sa se topeasca niciodata, nebunii de olandezi cu pistoalele-n mana, spalatorul de tabla acoperit cu un stras vascos de jeg, curtea care duhnea a sange.

Totul in masura de trei patrimi, continuand la nesfarsit. Merg intre doi straini, nu pot sa imi dau seama cine sunt, doua umbre ale prezentului. Ochii imi sunt inchisi, ii tin stransi ca pe niste valve care se desfac doar ca sa planga.

Simt...nu exista hotar precis intre bucurie si tristeteL se topeau una in alta, asa cum veghea noastra se dizolva in vis si somn. Dimineata ne trezim ca o fiinta unica, iar noaptea ne plojam intr-un ocean, ne inecam, tinandu-ne strans de stele si de zbuciumul zilei.

Apoi vine o vreme cand traim reversul acestor lucruri. Traim in minte, in idei, in fragmente. Nu mai sorbim muzica salbatica a strazilor - ne amintim doar. Ca niste obsedati retraim drama tineretii.

Warless

Eram in fata casei in care am copilarit, gandu-mi era inundat cu amarul trecutului. Imi amintesc clar tot ce a fost in primii 12 ani de cand am deschis ochii observand lumea asa cum vroiam eu.

Nu stiu de ce am impresia ca am trait mai multe vieti ce au fost cusute cu ata insangerata, poate fiindca nimic nu se leaga cum trebuie, trecerile de la un plan in altul au fost bruste sau poate pentru ca viata mea ar fi legata de grotesc si vid, de singuratatea sfasietoare, de zapada, de absenta culorilor si a muzicii.

Intotdeauna adormim repede. Incepi cu extazul si sfarsesti pe o alee, topaind ca sa ramai in viata. Gust din paharul umplut pe jumatate cu vin rosu, ma pierd usor intr-o furtuna a mintii. E doar un nume intiparit adanc.

O identitate.

Toata lumea are impresia ca stie tot, ca-si aminteste orice, numele asta e sapat adanc inauntru, pe cat de departe se afla cea mai indepartata stea. Orice om isi umple spatiul cu ce apuca, acest nume se dilata ca o picatura de sange aruncata intr-un pahar cu apa rece. Acest nume se dilata si devine ce a fost intotdeauna si va intotdeauna va fi, sufletul aflat la celalalt capat al vietii.

Nu ma mai intereseaza nimic din ce e in jur, am trecut de la o stare la alta, am clipic si tot ce ma inconjura la un moment dat s-a evaporat, toti mi-au facut loc apoi mi l-au smuls cu disperare inapoi.

N-aveti decat sa va distrugeti lumile in care traiti, n-aveti decat sa va agatati in disperare de o bucata de adevar subiectiv, n-aveti decat sa cantati despre ingeri si paradis deasupra ruinelor fumegande ale oraselor voastre, ale tarilor in care sunteti regi si regine.

In seara asta vreau sa inchid ochii si sa ma gandesc la un singur om - un indivi care nu e singur, un om fara nume adancit in istorie, un om fara tara, un om pe care il respect pentru ca nu are absolut nimic in comun cu nimeni - eu insami.

In seara asta oamenii sunt niste picaturi de apa ce se preling pe geamul acestei camere, iar eu sunt cea care va priveste cum va loviti si va scurgeti incet pana cand nu se mai vede nicio urma.

Deschid ochii si zambesc, ascult melodia ce ma poarta cu gandul la lucruri frumoase, melodia care as vrea sa o cant seara pe malul marii cu o sticla de bere in mana, iar pe fundal sa-ti rasune glasul.

Butterfly.

Fluturii traiesc atat de putin si intr-un mod atat de ironic influenteaza viata pe pamant. Acolo, sus, pe cerul albastru, cu artificii infipte in fund, improscand scantei, viermele-inger se ticneste.

Mananca si bea cu capul in jos; cand zboara cu viteza maxima, trupul lui se face mai usor ca aerul; nu mai ramane in cele din urma decat autocombustia visului. Singur in ger, el zboara inainte cu dinamurile torcand bland.

Ultimul zbor.

Ultimul vis al nasterii inainte ca punga sa se sparga. Unde e oare acum cel care din cosmaruri fara sfarsit si-a croit trudnic drum spre lumina? Cine este el, cel care sta la suprafata planetei, cu plamanii istoviti, cu ochii iesiti din orbite, cu un cutit intre dinti?

Inflacarat de amaraciune si agonie, iata-l uluit in fluxul rapid si distrugator al lumii de sus. Sa contemplii lumea cu ochii inrositi - ce glorios!

Cat de stralucitoare si sangeroasa e imparatia omului. Omul?

Da. Iata-l alunecand pe sania lui minuscula, cu picioarele amputate, cu ochii scosi. Nu-l auzi cum canta? E melodia cu care s-a nascut in vene.

Acum...ce ironic, sta in cafenea, singur cu visurile sale si cu un pistol ruginit in dreptul inimii, sta un alt om, un om bolnav de iubire. Au plecati toti clientii cu exceptia unui schelet cu palarie. barbatul e singur in singuratatea lui.

Prin fereastra curge lumina soarelui; teasta celui suferind luceste cu un licar fantomatic. Soarele se stinge cu palpiri spectrale. Off..acest ultim zbor ma face sa uit cum sa gandesc limpede, am uitat cum erau zilele cand nu trebuia sa ma gandesc la ignoranta lui.

Si totusi..acest ultim zbor spre cer din cetatea sfanta - ce maginifica retragere. Privind in jos pamantul pare din nou linistit si minunat. Planeta fara oameni. Nespus de linistita si minunata aceasta planeta care l-a pierdut pe om.

Pamantul nu mai cunoaste nici mila, nici iubire, ci doar tacerea care vorbeste absenta. E un pantec care creeaza si distruge, iar omul nu mai e printre noi...atunci spune-mi...daca nu exista nimic, unde-mi zboara gandul de fiecare data?

Someday

Mi-e sete de viata ce uneori trece pe langa mine fara sa-mi dau seama. Mi-e dor de senzatia ca am nevoie de cineva ca de aer, propria mea marca de heroina, sentimente ce par a fi otrava care-mi curge prin vene.

Ca un copil mic, ca o persoana imatura ce zambeste doar cand existenta cuiva careia pare sa ii pese, cineva ce ii acorda atentia dupa care tanjeste.

Oamenii asteapta in spatele unor usi, asteapta sa straluceasca in clipa in care cineva gaseste cheia potrivita.

Ma pierd in ganduri, ma pierd in fapte, ma pierd atat de usor cand nu-mi gasesc acele cuvinte potrivite care sa exprime o stare aparte. Nu caut nimic complicat, caut lucruri marunte pentru care merita efortul.

Si...se apropie vara, se apropie sfarsitul problemelor, se apropie cea mai frumoasa perioada a anului. Tot ce pot sa-mi doresc e sa stau intinsa pe nisipul cald cu picioarele ude, cu parul liber in bataia vantului si sa simt mana ta strangand-o pe a mea.

Undeva pierduta-n timp si spatiu pe malul marii...undeva pierduta-n timp si spatiu alaturi de tine.

My spring.

Dimineata pare atat de diferita acum, razele soarelui patrund in camera si le simt caldura pe piele. Uneori nu vreau sa deschid ochii, nu imi place sa mi se termine un vis savurat din plin pe parcursul noptii, un vis de care n-as vrea sa ma despart atat de repede, dar trece.

Orice lucru vine si pleaca cat de repede ai clipi. Esti aici iar peste o clipa poti fi la mii de kilometrii distanta. Si totusi...care e rostul in general?

Care-i rostul sa iti savurezi cafeaua pe balcon la 7 dimineata, sa citesti o carte ce te-a fascinat sau sa alergi in ploaia unei zile calduroase de vara; sa simti fiecare picatura rece pe trupul incalzit de lumina soarelui, fiecare fir de par sa se lipeasca de celalalt, sa para ca si cand s-ar fi unit in mai multe plete.

Unde-au disparut clipele copilariei cand ieseam afara si uitam de timp si spatiu? Cand vocea era inca in devenire, cand gandurile erau atat de simple, cand nimic nu era mai complicat decat sa desenezi in creta pe asfalt prima inima stearsa la putin timp dupa.

Ne nastem, supravietuim, traim, imbatranim apoi murim. Multi isi petrec toata viata cautandu-i un scop. Ce rost are sa traiesti in intrebari si ganduri cand poti la fel de usor sa uiti de toate grijile si sa le lasi intr-o cutie pe care o inchizi si niciodata nu te vei sinchisi sa o deschizi...pentru ca ai realizat un lucru: n-are niciun rost.

Deschid ochii dimineata dupa ce primele raze de soare imi ureaza o zi frumoasa, deschid ochii si schitez un zambet larg. E primavara in natura, e primavara in suflet. Sa ma pierd intr-un dans pe o muzica usoara, sa ma pierd intr-un dans cu cineva special si nimic mai mult.

Visez mult dar nu ma hranesc cu vise, gandesc mult, poate si pentru altii - asta nu ma mai deranjeaza asa tare, traiesc fiecare zi ca si cand ar fi ultima. Ultima zi din viata pe malul marii.

18 ani!

pentru ca doar o data in viata implinesc 18 ani <3


Am doar 18 ani,
Sunt nebun[a] iubesc si nu am/am bani!
Nimeni nu-mi sta in drum,
Am soseaua mea doar cu-n singur sens ma va duce undeva!

Bacu` l-am luat usor,
Am copiat la mate si la sport.
Scoala s-a terminat,
Libertate frate, poate facultate, si viata de noapte


Visele mele
Se implinesc
Cand bat din palme sau cand clipesc!
Inspir(respir) iubire,
Expir(mananc) iubire,
Va dau la toti si va molipsesc.
Nimic in lume
Nu ma opreste
Sa urlu tare SUNT FERICIT[a]!!!
Nu-mi strigati ce sa fac,
Fiindca timpu-i un ac
Iara noi suntem ata din el!

Ziua cind te-am vazut
Inima mi s-a urcat in git,
Si n-a mai coborit?
Bate-acolo sus iar cind te sarut cinci batai in plus pe minut.

Nu mai vreau altceva,
Ochii verzi si parul tau mi-ajung.
Stai nu te mai misca!
Asta-i poza noastra, 28 februaurie, la metrou la gara ne iubiiiiimm!

Visele mele
Se implinesc
Cand bat din palme sau cand clipesc!
Inspir(respir) iubire,
Expir(mananc) iubire,
Va dau la toti si va molipsesc.
Nimic in lume
Nu ma opreste
Sa urlu tare SUNT FERICIT[a]!!!
Nu-mi strigati ce sa fac,
Fiindca timpu-i un ac
Iara noi suntem ata din el!

Numai pentru noi doi,
Timpul sa se-opreasca intr-o joi?
Si sa il pacalim,
Sa-i dam drumul din nou si sa o ia din loc doar cind o fi sa ne despartim!

Lume cit te iubesc!
Suflletul mi-e bomba explodez!
Vise in mii de parti,
Vi le fac cadou, implinitile voi, visul meu il traïesc chïar acum?

Visele mele
Se implinesc
Cand bat din palme sau cand clipesc!
Inspir(respir) iubire,
Expir(mananc) iubire,
Va dau la toti si va molipsesc.
Nimic in lume
Nu ma opreste
Sa urlu tare SUNT FERICIT[a]!!!
Nu-mi strigati ce sa fac,
Fiindca timpu-i un ac
Iara noi suntem ata din el!

Bienvenue dans mon monde

Din haosul intunecat ies spirale de lumina cu hublouri intesate. Din nemiscatul nimic, din staticul vid, se face un echilibru vesnic.

Din scheletul balenei si din sacul de panza groasa se face acest lucru nebunesc caruia i se zice somn si care functioneaza ca un ceas de jucarie. Un vis... ceva care la inceput pare a fi irealizabil..apoi devine atat de aproape incat pare a fi de neoprit...si se indeplineste cat ai clipi...

Nu sunt calatoare, nici aventuriera. Toate mi s-au intamplat in timp ce cautam o cale de iesire. Pana acum am trudit intr-un tunel fara capat, scormonind maruntaiele pamantului in cautare de lumina si apa.

Deseori...imi amintesc ce mi s-a intamplat, dar nu am nici cea mai mica dorinta sa recastig trecutul, nu am nici doruri sau regrete. Sunt...nascuta si renascuta mereu... m-a spart...am crapat...m-am imprastiat si din nou m-am inaltat...

Nascuta in timp ce colindam strazile, nascuta in timp ce stateam intr-o cafenea, nascuta in timp ce uitam de timp si spatiu cu cineva pe moment drag. Totul intr-un ritm prea iute, si pedeapsa pentru acest lucru nu e pur si simplu moartea...ci nenumarate nopti.. Spre exemplu, mereu am impresia ca am ajuns in rai, apoi clipesc din nou... portile se deschid si simt sub talpi pietrele pavajului.

Simt ca pasesc spre groapa, aud muzica simfonica pe fundal. E propria mea inmormantare. Aud clincanitul harletului, ploaia pe piatra funebra. Abia ce inchid ochii, abia acum simt mirosul florilor cu care m-au sufocat.

Trebuie sa-mi tin trupul in forma pentru pamant... trebuie sa-mi pastrez sufletul intact, pentru eternitate. Si totusi..unde se termina povestea ?

Unde-i basmul in care printesa isi gaseste in sfarsit un fat-frumos doar al ei cu care sa-si imparta tot restul vietii...minciuni si fictiune...

Looking beyond

Inainte sa ma apuc de ceva sunt foarte nerabdatoare sa incep. Insa nu-mi trece nicio idee prin cap. Dictarea parca a incetat, vocea din mintea mea tace.

Poate ar trebui sa copiez cateva randuri dintr-o ilustratie, dar... mi se face cam rusine de mine - a copia opera unui dement e forma cea mai meschina de plagiat. Toti nebunii au si ei dreptul la o viziune doar a lor, ceea ce mi se pare firesc.

Uhm...ati stat vreodata intr-o gara privind cum oamenii isi omoara timpul? Nu sunt si ei oarecum ca niste ingeri posomorati - cu aceleasi spinari frante si cu stomacurile supte? Cele cateva clipe eterne in care sunt condamnati sa fie singuri cu ei insisi - nu arata ei oare ca si cum ar avea aripile sprijinite de spitele de umbrela?

Toti ingerii reprezentati in arta religioasa sunt falsi. Daca vrei sa vezi ingeri, inchide ochii si priveste dincolo de esenta. Nu, ma tem ca voi nu vedeti. Voi vedeti doar tristul inger posomorat, inghetat de suflarea ghetarilor.

Nu vedeti nici macar spitele de umbrela care-i sustin aripile, pentru ca nu sunteti obisnuiti sa le cautati. Totusi, vedeti un inger, iar asupra lui cade o lumina trista si rece, care ii scoate din relief stomacul supt si arcurile frante ale aripilor.

Ingerul este acolo ca sa va duca-n Rai unde exista numai plus si niciun minus. Ingerul este asemeni unei embleme filigranate, pus acolo ca sa garanteze autenticitatea viziunii voastre.

Ingerul nu are gusa, doar artistul o are. As putea curata de mitologie coada calului; as putea sterge data de pe fata barbatului din gondola; as putea elimina norii si hartia creponata in care au fost invelite buchete de fulgere... Dar nu pot sterge ingerul.

Ingerul este filigranul meu.

Multiplu si unic.

Blocuri masive din viata mea au pierit pentru totdeauna. Blocuri uriase, disparute, imprastiate, risipite in verbe, actiune, reminiscente, vis.

Niciodata n-am trait doar o viata, viata unei prietene, unei amante sau a unei fiice. Oriunde am fost si orice am facut, am trait vieti multiple. Astfel ca orice m-as hotari sa consider ca propria mea poveste, s-a pierdut, s-a topit, fuzionand indisolubil cu vietile, intamplarile si povestile altora.

Inchipuie-ti ca nu tii in maini decat propriul tau destin. Te afli pe pragul pantecelui matern si-ti omori timpul - sau vremea aceea care te ucide. stai acolo psalmodiind doxologia lucrurilor, la care nu poti ajunge.

Pentru vesnicie afara.

Imoral

Visatorii viseaza de la gat in sus, trupurile lor fiind legate de scaunul electric . A imagina o lume noua inseamna a o trai zilnic, si fiece pas, fiece gand, fiece gest ucid si recreeaza , moartea aflandu-se mereu cu un pas inainte.

Renegarea trecutului nu e suficienta, e prea putin. Trebuie sa actionezi ca si cum trecutul ar fi mort, inexistent, iar viitorul, ce te astapta, irealizabil.

Trebuie sa actionezi ca si cum pasul urmator ar fi ultimul, si chiar este. Fiecare pas inainte este ultimul, cu el o lume - posibila - moare, tu insuti o data cu ea.

Suntem aici, cei ai pamantului nasfarsit, trectutul niciodata incetand sa ne urmareasca cu fiecare miscare in prezent, viitorul niciodata incepand, numai prezentul pentru totdeauna, el devenind dintr-o clipa intr-alta un 'a fost'.

Lumea e cea pe care o tinem in mana si o vedem, dar in care nu ne recunoastem, nicicand modelat pentru a fi recunoscut, tot ceea ce exista, dar nu intregul, iar partile sunt cu mult mai mici decat acesta.

Fie lumea e prea vlaguita, fie eu nu mai sunt destul de tare. Daca as deveni initeligibila, as fi imediat inteleasa. Diferenta dintre intelegere si neintelegere este infima, mai mica decat grosimea unui fir de par, un milimetru doar, un spatiu de marinea unui filament, intre China si Neptun.

Oricat de confuza as fi, proportia ramane aceeasi; nu are nimic de-a face cu claritatea, precizia et cetera.

Ratiunea greseste pentru ca este un instrument prea precis.

Realitatea va sosi si a. Realitatea primordiala. Intr-un poem scris pe fundul oceanului.

Broken Wall Avenue

Ceea ce nu se afla in strada este fals, mijlocit, altfel spus, literatura.

Sunt un om lipsit de spirit moral. Complexitatea ma defineste. Spiritul meu e complicat si indescifrabil. Mister.

Sunt o fiica a strazii si am crescut in strada. Strada deschisa erei post-mecanice unde cea mai frumoasa si mai fascinanta vegetatie de otel. Nascuta sub semnul pestilor, ascendent in fecioara. Asta da trupului o natura patimasa, o constructie fragila, activa, visatoare si cu astampar. Dar nu am o fire slaba, sunt capricioasa.

Da.


A te naste pe strada inseamna sa hoinaresti toata viata, sa fii liber. Inseamna accident si incident, drama, miscare. Si mai presus de toate, inseamna vis. O armonie de intamplari banale care da hoinarelii tale o certitudine metafizica. In strada inveti cu adevarat ce sunt fiintele omenesti; altfel...mai tarziu...le inveti tu...

Nimic din ceea ce se numeste " aventura " nu poate rivaliza cu atmosfera strazii. Nu conteaza daca zbori spre Pol,daca te aflii pe fundul oceanului cu un carnet in mana, daca inalti noua orase unul dupa altul, urci in susul raului si iti pierzi mintile. Oricat de tulburatoare sau de insuportabila ar fi situatia, intotdeauna exista iesiri, ameliorari, consolari, recompense, ziare, religii.

Dar a fost o vreme cand nu exista nimic din toate acestea. Atunci erai liber...salbatic...feroce...

One you, One me, One us.

Inchid ochii si nu as vrea sa ii mai deschid. Imi place asa mult sa visez, sa ma pierd intr-un gand infasurata de imagini, iluzii ce imi apartin mie si numai mie.

Cateodata iau o foaie de hartie si un pix pentru a incerca sa imi insir cateva cuvinte rezultate in urma sinapselor. Mereu as scrie ceva despre un tine inexistent, un eu imaginar si un noi relativ credibil. In gol privesc hartie alba, imagini imi cuprind din nou mintea, imagini si iar imagini, chipul tau si zambetul meu, privirea ta si mana mea plimbandu-se prin parul tau cataniu. Si iar ma aflu intinsa pe pat cu muzica cu volumul la maxim.

Ameteala ma cuprinde, trupul nu mi-l mai simt, parca as fi purtata departe. Imagini, atatea imagini, din nou vad chipul tau si ma intreb de fiecare data alta intrebare fara niciun raspuns, alta intrebare ilogica.. devin treptat imorala. Imaginatia mea o ia razna si nu ma pot impotrivii.

Ochii mei cauta in fiecare colt al incaperii persoana ta, acel tu pe care mi l-am creat numai pentru mine, un tu perfect si care e exact asa cum vreau, nemanipulat de lume, neschimbat de anturaj, neuitat in timp.

Imi simt bratele cum strang cearsaful, rasuflare atat de lina, nici nu se aude. Si nu. Nu e intuneric, dar totusi caut in continuare un lucru nou, un lucru care sa-mi apartina.

Un lucru real pe care sa-l manipulez in vise.

Dreamless.

Sunt om al Domnului si om al Diavolului. Fiecaruia ce i se cuvine.

Nimic etern, nimic absolut. Inaintea privirii mele, intotdeauna imaginea trupului.

Nu pot uita de trinitatea sfanta - este creata de om, ca va suferi nesfarsite transformari - dar pana cand iesim din pantec cu brate si picioare, si cata vreme deasupra noastra exista stele care ne iau mintile si, sub picioare, iarba care ne odihneste mirarea, tot atata va darui si acest trup, ca ecou al tuturor refrenelor pe care i le-am canta.