Ma gandesc la timpurile ce vor veni, in care oamenii se vor lupta si vor ucide pentru credinta - irealitate, asa cum azi si inca multa vreme de aici inainte, lupta pentru nimicuri. Ma gandesc la acele vremuri cand truda va fi uitata si cartile isi vor ocupa locul lor adevarat in viata, sau cand poate nu vor mai fi carti ci doar o unica mareata carte - o Biblie.
Pentru mine, carte este omul si cartea mea este omul care sunt, omul confuz, neatent, nesabuit, mincinos, dar stiind sa rosteasca, diabolic, adevarul. Ma gandesc la acel viitor nu ma va uita. Atunci povestea mea va deveni importanta, iar cicatricea pe care o las pe fata lumii va capata sens. Nu pot uita ca eu fac istorie, o istorie care, aidoma cancerului, va inghiti-o pe cealalta, istoria lipsita de semnificatie.
Nu ma consider o carte, o dovada, un document, ci o istorie a timpului nostru - o istorie a intregului timp.
Si astfel voi scrie aceasta carte, infrigurata, cu un presentiment al sfarsitului - fie ca el va fi maine sau peste trei sute de ani. Si tot astfel se intampla ca gandurile mele tasnesc din toate partile, iar eu sunt obligata sa reaprind mereu flacara, nu numai cu indrazneala ci si cu disperare pentru ca nu pot avea incredere ca o sa spuna cineva aceste lucruri in numele meu. Balbaiala si sovaiala mea, cautarea oricarui mijloc sau a tuturor mijloacelor de expresie, sunt un fel de gangaveala divina.
Sunt orbita de glorioasa prabusire a lumii.
1 comentarii:
[Fara cuvinte.]
Trimiteți un comentariu