Fantezie, vis, realitate sau chiar eram in multimea din care nu vroiam sa fac parte. Multimea care era prezenta sa-si ia ramas bun. Multimea care era acolo fara niciun scop ascuns, eu am un scop sau poate ca mintea imi joaca tot felul de jocuri, imi creezi niste iluzii cu care sa adorm noaptea si cu care sa ma trezesc dimineata.
As vrea sa pictez momentul, sa-l am mereu. Sa-l pun pe perete, sa fie deasupra patului, sa-l privesc in fiecare zi.
Imi scot blocul, un creion si incep.
Apas si fac prima linie, cu asta-n minte as vrea sa continui, dar se ivesc obstacole, noi dificultati.
Hmm...probabil ca daca te bazezi doar pe memorie, forma lucrurilor te poate induce in eroare. Imi amintesc vag totul, chiar daca sunt acolo, orice clipa ce tocmai a trecut e considerata scursa. Pare un lucru atat de delicat ceea ce incerc sa fac. Nu iese nimic asa cum mi-am imaginat, ma gandesc sa sterg totul ca apoi sa reincep. Detest asta. Mai degraba as transforma totul intr-un foc aprins, trupurile sa fie niste viermi topiti.
Imi vin noi idei.
E fantastic - gasesc zei si zeite, rauri, diavoli, lilieci, masini de cusut, vase cu flori, poduri, incuietori si chei, epileptici, sicrie, sechele - dar nicio blestemata de premiere!
Offf, nu e suficient. Arta omeneasca este strans legata de ce vreau sa fac acum. Nu este destul sa sugerezi ca simbolistii si imagistii sunt, sau au fost, putin destraques. Vreau sa aflu, dintr-un studiu asupra nebuniei, ce s-a intamplat cu premierea?
Ajung din nou in multime si imi amintesc doar...a trecut pe langa mine, ati trecut si m-ati salutat pentru ultima data. Privesc robele negre cum dispar in vazduh, privesc robele negre si-mi amintesc cum era cu 3 ani in urma cand eram aproape la acelasi nivel.
Mi-e ciuda.
4 comentarii:
```e geniala faza
cu "mi-e ciuda".
si ideea de a picta
momentul :D
sunt curios, oare, daca veneai la premierea mea, scriai pe blog despre ea?
multe lacrimi pe care nu le-a vazut nimeni
multe lacrimi, dar nu ale mele :d *proud*
Trimiteți un comentariu