Dead man's avenue

Pasesc pe strada de langa baltoace, cu o vioiciune de gheata in venele mele subtiri, gatuite. Zapada iernii se topeste, canalele sunt intunecate. Dusa-i durerea, si odata cu ea si bucuria, topite amandoua, picurand, scurgandu-se in sant.

Pe strada amaraciunilor dintai, iata-ma venind, urmand vantul, privind in gol spre o batrana cersetoare cu panzele larg desfasurate, cu poalele pline de cranii. Inspaimantata...fug de noapte, strabatand albumul cel verde si decorul sau inaltat pe picioarele din fata, culmea povarnita.

Flori albastre patate ca leoparzii, strivite, fara viata; pamantul, o pata de primavara, aur, maduva, pulbere stralucitoare de oase, trei aripi in inalt si pasul calului alb, ochii de amoniac.

Deodata incep sa bata clopotele - salbatice clopote funerare cu limbi obscene, cu limbi metalice care sparg ganglionii de sticla ai venelor. In fata fiecarei case de pe strada...un grilaj de fier in care sunt infipte flori albastre. Topindu-se, zapada se adanceste tot mai mult, fierul rugineste, ierburile infloresc.

La colt, sub schelaria trenului suspendat, sta un baiat cu o chitara cantand aceeasi melodie...acel cantec blestemat...

Strada amaraciunilor dintai se largeste, buzele palide se rasfrang, albastrul zboara cu gatul dizlocat, cu dintii ranjiti. Baiatul isi ridica privirea, carliontii ii acopereau chipul palid in timp ce un zambet trist se schita...ochi de dor...ochi negrii si un zambet inghetat in timp...pe strada amaraciunilor dintai.

Sangeroasa si feroce noaptea, cu toate acele triunghiuri retezate si cojite. Sangeroase si amara noaptea, cu toate clopotnitele scartiind, si traversele rasturnate si conductele de gaz suierand. Sangeroasa si friguroasa noaptea, cu fiecare muschi rasucit, cu degetele de la picioare strivite, cu parul valvoi, spinarea franta.

Toata lumea e treaza acum, frematand ca in zori, iar jos de tot o valvataie rosie strecurandu-se printre eucalipti.

De-a lungul strazii trec care mortuare, in sus si-n jos, in sus si-n jos, iar vizitiii rontaie cozile biciustilor, valurile albe si mansile de ata. Din haosul intunecat ies spirale de lumina cu hublouri intesate. Din nemiscatul nimic, din staticul vid, se face un echilibru vesnic. Din scheletul balenei si din sacul de panza groasase face acest lucru nebunesc caruia i se zice somn si care functioneaza ca un ceas de jucarie.

Acum nu sunt niciodata singura.

Neverending journey

Pasesc printre sirurile de pomi de pe stradutele ce duc spre infinit.

Casele sunt inconjurate de inalte cosuri negre care exala un fum sulfuros. In sfarsit, se poate spune ca ajung undeva, vad doar arbori ale caror coroane ating bolta cerului.

E noapte si sunt in drum spre casa.

Cararea ce mi-am ales-o pare sa ma duca printr-un parc neingrijit in care adesea am ratacit in bezna – ochii imi erau inchisi si auzeam doar rasuflarea pamantului.

Am senzatia ca ma aflu pe o insula cum mici golfuri stancoase si stramtori. Aceleasi podete cu lampioane de hartie, aceleasi banci rustice pe alei pierdute, si pagodele in care se vand confectii, apoi pestii argintii, umbrarele, colturile de stanca de deasupra micului golf, invelisul subtire de hartie chinezeasca in care sunt impachetate artificiile.

Lipseste zapada, acea zapada adanca ce face totul sa para de neumblat. Stau un timp pe un leagan si-mi adun gandurile. Drumurile se deseneaza clar in fata mea. Linii paralele.

Ma simt in cea mai deplina siguranta in acest parc ca o padure, pe care-l cunosc atat de bine. Pare ca nu mai e necesar sa parcurg restul drumului deoarece acum simt ca ma aflu chiar in pragul regatului meu si apropierea lui iminenta imi da o senzatie de impacare.

Cat de bine cunosc crangul de copaci si acest podet si raul care curge dedesubt. Aici as putea adasta la nesfarsit, pierduta intr-o certitudine fara limite, leganata si cufundata pentru vesnicie in murmurul si clipocitul paraului. Apa sticleste limpede, e atat de transparenta incat ii pot masura adancimea doar privind-o ; mi-ar place sa-mi ajunga pana la gat.

Si-acum, din padurea intunecata si deasa, dintre chiparosi si plante vesnic verzi, isi face aparitia un cuplu fantomatic, brat la brat, miscandu-se lent si molatec. Un cuplu fantomatic in tinuta de seara.

Cei doi inainteaza mereu prin fluxul enigmatic, spre valea ingusta si apele involburate. Pasesc in adancuri limpezi de gheata. Dar…dispar misterios, la fel cum au aparut. Apa urca tot mai sus pana cand pare a se transforma ; precum sticla zvacnind infierbantata sub o flacara albastra, paraul izbucneste in flacari.

Pe o strada simpla, care urca bland spre soare si pe urma zvacneste ca o sageata, pierzandu-se in vazduh. Nici timpul, nici scopul nu ma mai intereseaza. Inaintez intr-un zumzet auriu, printr-o melasa de trupuri calde, lenevoase.

Used to be...

Cautam perfectiunea intr-un poem scris acum o mie de ani...un poem aruncat pe fundul oceanului.

Viata mea pare sa fie ca un spectacol ce tine din zori pana la miezul noptii. Cel mai dinamic si mai maiestrit spectacol de pe pamant. Atat de dinamic, atat de maiestrit incat te va face sa realizezi ceva... esti singur si disperat.

Imi imaginez cortina ce cade, doar e o zi frumoasa si inmiresmata - se simte mirosul scoicilor din golf. Pasesc de-a lungul litoralului in costumul tau, al meu e undeva acasa in dulap, am si uitat de el.

Pe cerul albastru acum se vad si primele stele, chiar daca e miez de zi. Traim intr-o alta lume, una ireala, a noastra, nimeni nu o cunoaste. De ce oare? Care-i sensul lucrurilor simple? O sa demonstrez ceea ce inca n-a fost demonstrat.
Am demonstrat un lucru. Un lucru ce-mi apartine mie si doar mie.

Un mare artist este cel care cucereste romanticul din sine insusi.

Sunt atatea lucruri despre care as vrea sa vorbesc, sa scriu si sa simt ca sunt ascultata. E acel sentiment vag...ca si cand m-as afla la inceputul lumii intr-o gradina fara granite. O sa incep sa scriu o poveste in sange. Aceasta e povestea care te face sa razi in somn, care iti starneste lacrimile cand te afli in mijlocul unei sali de bal si-ti dai brusc seama ca niciunul dintre cei din preajma nu este un geniu ca tine.

Ce ar mai rade si plange daca ar putea citi ceea ce nu e scris inca; simt ca fiecare cuvant e absolut adevarat si pana acum nimeni, in afara de mine, n-a indraznit sa scrie asa ceva.