Closer

Am deschis cartea pe care mi-ai trimis-o de ziua noastra, macar sa-ti simt prezenta in spatele unor pagini albe si pline de stersaturi.

De sambata dimineata pana luni dupa-masa parea a fi un rastimp fara sfarsit, si lucrurile isi pierdeau conturul, topindu-se unele in altele.

De la bun inceput stiu ca simteai asta, simteai stele de razboi ancorand in rada cea mare. Eram cu sufletul la gura. Inchideam ochii iar in urmatoare clipa puteam sa vad puntile frecate si tunurile curatate; iar greutatea acelor uriasi monstrii marini odihnindu-se pe suprafata murdara a radei imi dadea o senzatie de voluptate.

Incepusem deja sa visez la evadare, la plecarea spre locuri indepartate...dar, am o retinere, n-am putut sa ajung pe celalalt mal al fluviului, spre nord. Tot ce se petrecea acolo pentru mine era curata nebunie: podeaua presarata cu nisip, tablourile inghetate in care zapada nu avea sa se topeasca niciodata, nebunii de olandezi cu pistoalele-n mana, spalatorul de tabla acoperit cu un stras vascos de jeg, curtea care duhnea a sange.

Totul in masura de trei patrimi, continuand la nesfarsit. Merg intre doi straini, nu pot sa imi dau seama cine sunt, doua umbre ale prezentului. Ochii imi sunt inchisi, ii tin stransi ca pe niste valve care se desfac doar ca sa planga.

Simt...nu exista hotar precis intre bucurie si tristeteL se topeau una in alta, asa cum veghea noastra se dizolva in vis si somn. Dimineata ne trezim ca o fiinta unica, iar noaptea ne plojam intr-un ocean, ne inecam, tinandu-ne strans de stele si de zbuciumul zilei.

Apoi vine o vreme cand traim reversul acestor lucruri. Traim in minte, in idei, in fragmente. Nu mai sorbim muzica salbatica a strazilor - ne amintim doar. Ca niste obsedati retraim drama tineretii.

Warless

Eram in fata casei in care am copilarit, gandu-mi era inundat cu amarul trecutului. Imi amintesc clar tot ce a fost in primii 12 ani de cand am deschis ochii observand lumea asa cum vroiam eu.

Nu stiu de ce am impresia ca am trait mai multe vieti ce au fost cusute cu ata insangerata, poate fiindca nimic nu se leaga cum trebuie, trecerile de la un plan in altul au fost bruste sau poate pentru ca viata mea ar fi legata de grotesc si vid, de singuratatea sfasietoare, de zapada, de absenta culorilor si a muzicii.

Intotdeauna adormim repede. Incepi cu extazul si sfarsesti pe o alee, topaind ca sa ramai in viata. Gust din paharul umplut pe jumatate cu vin rosu, ma pierd usor intr-o furtuna a mintii. E doar un nume intiparit adanc.

O identitate.

Toata lumea are impresia ca stie tot, ca-si aminteste orice, numele asta e sapat adanc inauntru, pe cat de departe se afla cea mai indepartata stea. Orice om isi umple spatiul cu ce apuca, acest nume se dilata ca o picatura de sange aruncata intr-un pahar cu apa rece. Acest nume se dilata si devine ce a fost intotdeauna si va intotdeauna va fi, sufletul aflat la celalalt capat al vietii.

Nu ma mai intereseaza nimic din ce e in jur, am trecut de la o stare la alta, am clipic si tot ce ma inconjura la un moment dat s-a evaporat, toti mi-au facut loc apoi mi l-au smuls cu disperare inapoi.

N-aveti decat sa va distrugeti lumile in care traiti, n-aveti decat sa va agatati in disperare de o bucata de adevar subiectiv, n-aveti decat sa cantati despre ingeri si paradis deasupra ruinelor fumegande ale oraselor voastre, ale tarilor in care sunteti regi si regine.

In seara asta vreau sa inchid ochii si sa ma gandesc la un singur om - un indivi care nu e singur, un om fara nume adancit in istorie, un om fara tara, un om pe care il respect pentru ca nu are absolut nimic in comun cu nimeni - eu insami.

In seara asta oamenii sunt niste picaturi de apa ce se preling pe geamul acestei camere, iar eu sunt cea care va priveste cum va loviti si va scurgeti incet pana cand nu se mai vede nicio urma.

Deschid ochii si zambesc, ascult melodia ce ma poarta cu gandul la lucruri frumoase, melodia care as vrea sa o cant seara pe malul marii cu o sticla de bere in mana, iar pe fundal sa-ti rasune glasul.