Din haosul intunecat ies spirale de lumina cu hublouri intesate. Din nemiscatul nimic, din staticul vid, se face un echilibru vesnic.
Din scheletul balenei si din sacul de panza groasa se face acest lucru nebunesc caruia i se zice somn si care functioneaza ca un ceas de jucarie.Un vis... ceva care la inceput pare a fi irealizabil..apoi devine atat de aproape incat pare a fi de neoprit...si se indeplineste cat ai clipi...
Nu sunt calatoare, nici aventuriera. Toate mi s-au intamplat in timp ce cautam o cale de iesire. Pana acum am trudit intr-un tunel fara capat, scormonind maruntaiele pamantului in cautare de lumina si apa.
Deseori...imi amintesc ce mi s-a intamplat, dar nu am nici cea mai mica dorinta sa recastig trecutul, nu am nici doruri sau regrete.Sunt...nascuta si renascuta mereu... m-a spart...am crapat...m-am imprastiat si din nou m-am inaltat...
Nascuta in timp ce colindam strazile, nascuta in timp ce stateam intr-o cafenea, nascuta in timp ce uitam de timp si spatiu cu cineva pe moment drag.Totul intr-un ritm prea iute, si pedeapsa pentru acest lucru nu e pur si simplu moartea...ci nenumarate nopti..Spre exemplu, mereu am impresia ca am ajuns in rai, apoi clipesc din nou... portile se deschid si simt sub talpi pietrele pavajului.
Simt ca pasesc spre groapa, aud muzica simfonica pe fundal. E propria mea inmormantare. Aud clincanitul harletului, ploaia pe piatra funebra. Abia ce inchid ochii, abia acum simt mirosul florilor cu care m-au sufocat.
Trebuie sa-mi tin trupul in forma pentru pamant... trebuie sa-mi pastrez sufletul intact, pentru eternitate.Si totusi..unde se termina povestea ?
Unde-i basmul in care printesa isi gaseste in sfarsit un fat-frumos doar al ei cu care sa-si imparta tot restul vietii...minciuni si fictiune...
Inainte sa ma apuc de ceva sunt foarte nerabdatoare sa incep. Insa nu-mi trece nicio idee prin cap. Dictarea parca a incetat, vocea din mintea mea tace.
Poate ar trebui sa copiez cateva randuri dintr-o ilustratie, dar... mi se face cam rusine de mine - a copia opera unui dement e forma cea mai meschina de plagiat. Toti nebunii au si ei dreptul la o viziune doar a lor, ceea ce mi se pare firesc.
Uhm...ati stat vreodata intr-o gara privind cum oamenii isi omoara timpul? Nu sunt si ei oarecum ca niste ingeri posomorati - cu aceleasi spinari frante si cu stomacurile supte? Cele cateva clipe eterne in care sunt condamnati sa fie singuri cu ei insisi - nu arata ei oare ca si cum ar avea aripile sprijinite de spitele de umbrela?
Toti ingerii reprezentati in arta religioasa sunt falsi. Daca vrei sa vezi ingeri, inchide ochii si priveste dincolo de esenta. Nu, ma tem ca voi nu vedeti. Voi vedeti doar tristul inger posomorat, inghetat de suflarea ghetarilor.
Nu vedeti nici macar spitele de umbrela care-i sustin aripile, pentru ca nu sunteti obisnuiti sa le cautati. Totusi, vedeti un inger, iar asupra lui cade o lumina trista si rece, care ii scoate din relief stomacul supt si arcurile frante ale aripilor.
Ingerul este acolo ca sa va duca-n Rai unde exista numai plus si niciun minus. Ingerul este asemeni unei embleme filigranate, pus acolo ca sa garanteze autenticitatea viziunii voastre.
Ingerul nu are gusa, doar artistul o are. As putea curata de mitologie coada calului; as putea sterge data de pe fata barbatului din gondola; as putea elimina norii si hartia creponata in care au fost invelite buchete de fulgere... Dar nu pot sterge ingerul.
Blocuri masive din viata mea au pierit pentru totdeauna. Blocuri uriase, disparute, imprastiate, risipite in verbe, actiune, reminiscente, vis.
Niciodata n-am trait doar o viata, viata unei prietene, unei amante sau a unei fiice. Oriunde am fost si orice am facut, am trait vieti multiple. Astfel ca orice m-as hotari sa consider ca propria mea poveste, s-a pierdut, s-a topit, fuzionand indisolubil cu vietile, intamplarile si povestile altora.
Inchipuie-ti ca nu tii in maini decat propriul tau destin. Te afli pe pragul pantecelui matern si-ti omori timpul - sau vremea aceea care te ucide. stai acolo psalmodiind doxologia lucrurilor, la care nu poti ajunge.
Visatorii viseaza de la gat in sus, trupurile lor fiind legate de scaunul electric. A imagina o lume noua inseamna a o trai zilnic, si fiece pas, fiece gand, fiece gest ucid si recreeaza , moartea aflandu-se mereu cu un pas inainte.
Renegarea trecutului nu e suficienta, e prea putin. Trebuie sa actionezi ca si cum trecutul ar fi mort, inexistent, iar viitorul, ce te astapta, irealizabil.
Trebuie sa actionezi ca si cum pasul urmator ar fi ultimul, si chiar este. Fiecare pas inainte este ultimul, cu el o lume - posibila - moare, tu insuti o data cu ea.
Suntem aici, cei ai pamantului nasfarsit, trectutul niciodata incetand sa ne urmareasca cu fiecare miscare in prezent, viitorul niciodata incepand, numai prezentul pentru totdeauna, el devenind dintr-o clipa intr-alta un 'a fost'.
Lumea e cea pe care o tinem in mana si o vedem, dar in care nu ne recunoastem, nicicand modelat pentru a fi recunoscut, tot ceea ce exista, dar nu intregul, iar partile sunt cu mult mai mici decat acesta.
Fie lumea e prea vlaguita, fie eu nu mai sunt destul de tare. Daca as deveni initeligibila, as fi imediat inteleasa. Diferenta dintre intelegere si neintelegere este infima, mai mica decat grosimea unui fir de par, un milimetru doar, un spatiu de marinea unui filament, intre China si Neptun.
Oricat de confuza as fi, proportia ramane aceeasi; nu are nimic de-a face cu claritatea, precizia et cetera.
Ratiunea greseste pentru ca este un instrument prea precis.
Realitatea va sosi si a. Realitatea primordiala. Intr-un poem scris pe fundul oceanului.
Ceea ce nu se afla in strada este fals, mijlocit, altfel spus, literatura.
Sunt un om lipsit de spirit moral. Complexitatea ma defineste. Spiritul meu e complicat si indescifrabil. Mister.
Sunt o fiica a strazii si am crescut in strada. Strada deschisa erei post-mecanice unde cea mai frumoasa si mai fascinanta vegetatie de otel. Nascuta sub semnul pestilor, ascendent in fecioara. Asta da trupului o natura patimasa, o constructie fragila, activa, visatoare si cu astampar. Dar nu am o fire slaba, sunt capricioasa.
Da.
A te naste pe strada inseamna sa hoinaresti toata viata, sa fii liber. Inseamna accident si incident, drama, miscare. Si mai presus de toate, inseamna vis. O armonie de intamplari banale care da hoinarelii tale o certitudine metafizica. In strada inveti cu adevarat ce sunt fiintele omenesti; altfel...mai tarziu...le inveti tu...
Nimic din ceea ce se numeste " aventura " nu poate rivaliza cu atmosfera strazii. Nu conteaza daca zbori spre Pol,daca te aflii pe fundul oceanului cu un carnet in mana, daca inalti noua orase unul dupa altul, urci in susul raului si iti pierzi mintile. Oricat de tulburatoare sau de insuportabila ar fi situatia, intotdeauna exista iesiri, ameliorari, consolari, recompense, ziare, religii.
Dar a fost o vreme cand nu exista nimic din toate acestea. Atunci erai liber...salbatic...feroce...
Inchid ochii si nu as vrea sa ii mai deschid. Imi place asa mult sa visez, sa ma pierd intr-un gand infasurata de imagini, iluzii ce imi apartin mie si numai mie.
Cateodata iau o foaie de hartie si un pix pentru a incerca sa imi insir cateva cuvinte rezultate in urma sinapselor. Mereu as scrie ceva despre un tine inexistent,un eu imaginar si un noi relativ credibil. In gol privesc hartie alba, imagini imi cuprind din nou mintea, imagini si iar imagini, chipul tau si zambetul meu, privirea ta si mana mea plimbandu-se prin parul tau cataniu. Si iar ma aflu intinsa pe pat cu muzica cu volumul la maxim.
Ameteala ma cuprinde, trupul nu mi-l mai simt, parca as fi purtata departe. Imagini, atatea imagini, din nou vad chipul tau si ma intreb de fiecare data alta intrebare fara niciun raspuns, alta intrebare ilogica.. devin treptat imorala. Imaginatia mea o ia razna si nu ma pot impotrivii.
Ochii mei cauta in fiecare colt al incaperii persoana ta, acel tu pe care mi l-am creat numai pentru mine, un tu perfect si care e exact asa cum vreau, nemanipulat de lume, neschimbat de anturaj, neuitat in timp.
Imi simt bratele cum strang cearsaful, rasuflare atat de lina, nici nu se aude. Si nu. Nu e intuneric, dar totusi caut in continuare un lucru nou, un lucru care sa-mi apartina.
