Absurd

Se-ntuneca, si in fiecare seara, cam pe la aceeasi ora, stau acolo privind oglinda oceanului. Vreme geroasa, nici lenta, nici iute, ci teapana ca un cadavru zacand pe gheata cu un guler de celuloid - si daca macar ar dori ceva, ar fi minunat... prea minunat.

Este innebunitor de frumos la ora asta cand toata lumea pare a-si vedea doar de treburile sale personale. Iubire si crima se afla inca la cateva ore departare una de alta.

Iubire si crima - simt cum ele se apropie odata cu lasarea serii: copii iesind din pantece, carne frageda, roza, care va sfarsi in sarma ghimpata si va urla toata noaptea si va putrezi cu osemintele risipite la o mie de mile distanta de nicaieri.

Lumea cea noua ma devoreaza, expropiindu-ma. In curand nu voi mai avea nevoie nici macar de un nume. Candva credeam ca lucruri minunate ma asteapta.

Credeam ca pot inalta o lume in aer, un castel alb, curat, care sa ma ridice deasupra celei mai inalte cladiri, intre tangibil si intangibil, sa ma instaleze intr-un spatiu precum cel al muzicii, unde totul se surpa si piere, dar unde eu as fi imuna, mareata, ca o zeita.

Eu...care m-am nascut dintr-o ghinda mica a unui copac imens si puternic. Inauntrul ghindei ajungeau la mine cele mai fine vibratii ale pamantului: eram o parte din marele arbore, parte din trecut, cu coif si obarsie nobila, cu mandrie, mandrie.

Si cand am cazut si-am fost ingropata in pamant, mi-am amintit cine sunt si de unde vin. Acum sunt pierduta. Atunci voi dansa...voi dansa pentru voi...acest om, aceasta teasta, aceasta muzica...